Saturday, December 4, 2010

Articolul sorei mele

Sunt tare mandra de sora mea....si ma laud un pic cu ea:

Thursday, November 18, 2010

Wednesday, November 17, 2010

Ce vraji mai face mintea mea...

Aseara ma gandeam....din lipsa de o carte...
Si mi-a venit un gand rau....care m-a speriat...
Am incercat sa il alung repede, dar el tot era acolo, in coltul gandirii mele...uitandu-se curios la mine...
Si asa am inceput sa alunec spre mai multe ganduri...nu neaparat rele...dar atat de ciudate incat chiar si mie mi se par stiintifico-fantastice...
De ceva vreme, ma gandesc ca tot ceea ce exista in jurul meu, e de fapt creatia mintii mele...Eu imi proiectez - inconstient desigur - evenimentele, decorurile, persoanele...le creeze, le fac sa vorbeasca, sa se comporte....
Astfel incat...din toate gandurile mele pozitive nasc intamplari pozitive...si de fapt asta este rezultatul a ceea ce experimentez constient....si apoi sunt si gandurile negre....fricile mele...pe care incerc sa le ascund cat mai adanc in fundul mintii si de care ma feresc sa se reflecte in ceea ce eu percep ca real....

Friday, November 5, 2010

Barbatii copii - copiii barbati

Cand se maturizeaza??? Adica oare se maturizeaza vreodata???
E clar ca sunt alta specie decat noi femeile...
Eu ma mir de fiecare data de ce statisticele spun ca femeile traiesc mai mult...pentru ca de fiecare data cand ma uit la barbatul meu si mini-barbatelul de acasa raman surprinsa de usurinta cu care infrunta ei orice...

Eu simt ca am imbatranit, ca ma las purtata de griji, ca m-am schimbat, ca (poate) sunt mai cicalitoare, ca ma gandesc la prea multe si analizez prea multe, ma stresez mai des (desi in mare sunt una dintre cele mai relaxate femei pe care le cunosc - hahaha), tind sa planific totul (desi e doar dorinta, mai putin faptele)....pe langa....

Radu....care este exact ca atunci cand l-am cunoscut prima data....cand eu aveam 18 ani si el 19....calm, linistit, senin (fara riduri haha) fara nici o grija, cu ignorarea totala a zilei de maine, fara sa stie cati bani are sau a cheltuit din buzunar, copilaros si inocent...
Mi-am dat seama aseara, intr-un moment de liniste, ca nimic nu s-a schimbat...poate doar eu si felul in care eu privesc lucrurile...dar el...e exact la fel....
Si pe langa el...si David...
Acelasi caracter (care, sincera sa fiu, uneori te scoate din sarite)....calm, fara nici o grija, cu un minim de responsabilitati asumate, nici o urma de graba in absolut nimic....fara notiunea timpului...

Nu stiu daca vreau sa schimb ceva vreodata, desi uneori - ca mai toata lumea, nu??? - mi se pare ca as mai putea adauga in comportamentul lor un pic mai multa responsabilitate, ordine...simt al realitati :)....
Si apoi imi pare rau ca simt asa...pentru ca sunt asa de draguti amandoi....asa de limpezi si veseli...e atat de bine in preajma lor...incat de cele mai multe ori uit si eu de ziua de maine!!!!

Friday, October 22, 2010

Zile de invatat


Am intrat in hibernare....Ar trebui sa intru in priza si sa invat pe rupte....(sau pe coate cum spune vorba romanului!!!)...
Dar...nu pot....mereu gasesc ceva, altceva de facut...eu...care sunt o comoda si nu ma deranjeaza un fir de praf sau o farfurie nespalata in chiuveta, dupa ce copilul e hranit si dus la scoala....ma asez la birou cu cartea de teste in fata...si....vad un fir de praf: ma ridic, il sterg....
Dar, apoi, imi dau seama ca trebuie sa dau si cu aspiratorul, sa spal singura farfurie de dimineata care sta provocatoare in chiuveta, apoi imi ud plantele, spal masina (uneori de 2 ori pe zi)...si dupa ce totul e in ordine, straluceste sau nu se vede, ma asez din nou la birou...
Incet, incet...mai fac 2 teste....si apoi imi aduc aminte ca trebuie sa aranjez hainele pe umeras...si iar ma ridic...
E clar....am ADHD!!!
Imi trebuie ceva sa ma ajute...un calmant...lecitina...nu stiu....
Mi-am pierdut rabdarea??? M-am plictisit???
Adevarul ca dupa un an jumate de trezit la 5.00 am, mers la scoala, invatat pe unde am apucat, mers in practica la spital, invatat pe unde apucat, plus restul de gospodareli cu ora de stingere aproape de 12.00 pm....acum nu stiu ce sa fac cu atata timp....nu stiu sa il gestionez...nu stiu sa ma organizez...mi se pare ca trece atat de incet si trebuie sa il ocup cu ceva...
Iar statul la birou si invatat nu este solutia...atunci timpul trece si mai incet....
Uff....!!!!! Grele zilele de invatat!!! :)) Prefer invatatul sub stres si lipsa de timp!!!!

Monday, October 18, 2010

De azi am diploma!!!!

Azi...dupa atatea studii ...am obtinut "rasplata"!!!!
O diploma micutza, eleganta, scrisa cu litere de mana frumos legate, cu o aurie stampila in relief si evident numele meu scris mare si citet!!!!!
Am plecat dimineata in campus (sa scap de aglomeratie si invartit jumatate de ora prin parcare pentru un loc modest), plina de voie buna si optimism...in sfarsit pot aplica pentru licenta si pentru examenul de stat!!!!
Lilliann mi-a inmanat diploma cu felicitari, m-a rugat sa verific daca numele si informatiile de pe foi sunt corecte .... bineinteles ca nu erau!!! Mi-au gresit numele...macar au o scuza, nu le e usor sa "spelluiasca" numele meu :)....ceea ce inseamna ca desi e gata, totusi diploma mea nu e gata!!! Trebuie corectata, si apoi semnata din nou de cei n-spe membrii din comisia nustiucare....UFFFFF!!!!! Cand sa vin dupa ea??? Maine??? Nooo....Nu mai rezist inca o zi....!!!
Bine....incerc sa le fac o vizita in pauza de masa, si sa ii rog pe toti sa semneze azi...mi-a spus Lilliann, draguta!!
Si asa a fost!!! S-a tinut de cuvant!!!!
In nici 2 ore, eram inapoi, cu diploma corecta in brate, zambareata si cu planuri marete!!!!
Gata....sunt absolventa...(again!!!) :)
De acum incolo...la mai mare....urmeaza de fapt drumul mai anevoios spre o diploma cu laurii!!! :)

Monday, October 4, 2010

Conferinta

Pentru ca in ultimul timp parca am tot vorbit de asta....

Azi am fost la sedinta cu parintii....si am aflat mai multe despre David si despre cum a ajuns in clasa de "gifted"....
In primul rand, ne-a spus ca are o minte pentru matematica :)!!!! (so...nu seamana cu mine :))!!!
Si acum sa incerc sa explic cum a ajuns aici in clasa a 2-a.....
In mod normal, se cere o evaluare de catre un psiholog a IQ-ului copilului, si 3 din clasa lui (parintii au facut-o voluntar) au asta, IQ care trebuie sa fie mai mare de 130 (am inteles)....deci, clasa a pornit initial cu 3 copiii...dar pentru ca nu e de ajuns...intr-o scoala cu 11 clase de a 2-a, au pornit in cautare de mai multi "gifted" printre toti copiii care urmau sa incepa clasa a 2-a. Au plecat de la recomandarile invatatoarelor, apoi au fost testati de psihologul scolii si s-a luat in cosiderare si rezultatul de la testarile anuale (SAT). Si asa s-a incadrat si David intre ceilalti 12 copii, dintre cei 300 "candidati"....
IQ-ul lui nu a fost testat...invatatoarea ne-a recomandat sa il testam in afara scolii :D ....ca apoi sa poata continua in clasele de gifted anii urmatori ....tot ea ne-a spus ca , in general, copiii cu adevarat dotati nu se evidentiaza prin note, ei gandesc "altfel" si notele mari nu reflecta un IQ mare....:))
Deci acum...cautam un psiholog....

Pe plan scolar....este un copil "foooarte bun si educat" (cred ca meritul lui Buni), cam imprastiat (off...asta stiam!!!)....straluceste la matematica, dar....este grabit si greselile lui sunt 99% din neatentie :D, nivelul de citit (eu nu inteleg asta cu nivelul de citit...mi se pare asa o ciudateie a americanilor......) este de clasa a 4-a, atat "cu voce tare" :D cat si "in gand" (alta ciudatenie), insa.....trebuie sa lucram la vocabular (sa il imbunatatim in limba engleza :) si evident la aranjarea in pagina, la ordonarea cuvintelor si la gramatica (ups...Buni, aici e de tine!!!!) .....Invatatoarea ne spune ca la gramatica si vocabular e totusi peste nivel de clasa a 2-a...dar...fiind o clasa de "gifted" toata lumea e peste....asa ca....si asteptarile sunt mai sus :))

Ordinea...o sa fie mereu o problema...cu siguranta....:)...nu cred ca voi reusi sa il aduc vreodata la un nivel decent :))...Cu vocabularul, ma asteptam la asta, dupa 2 luni de vacanta in Romania, in care si-a imbunatatit extraordinar exprimarea in romana, si a inceput sa si citeasca in romaneste....iar gramatica....hm....stiu de unde vine....inca uita (desi in teorie stie perfect!!) sa puna litera mare la inceput sa propozitie, sa inceapa de la linia paginii...si tot asa:))

Saturday, October 2, 2010

Star Student


David a fost Star Student (nu imi sunt clare motivele) si am fost invitati in cafeteria sa aducem un desert pentru copii (ceva "not healthy" dupa cum ne-a spus David...care ne-a ordonat gogosi cu m&m's)....
Clar eu nu as mai putea sa rezist in clasele primare!!!! Era groaznic.....galagie, copiii isi trageau lunch-box-ruile, stateau in genuchi la masa, tipau, HAOS!!!! ...Cativa voluntari alergau de colo colo sa linisteasca un pic agitatia, dar abia faceau fata!!!!! Copiii foarte dezvoltati (cred ca erau clasa a 5-a, scoala asta nu merge mai departe) si emancipati....brrr....bietii copii, cat stres pe capul lor!!!
Am stat si am observat vreo 15 min pana a venit clasa lui David (e pe banda rulanda, unii vin, altii pleaca).....
Si...mi-am dat seama .....da....sunt diferiti....clasa "gifted"...
Here comes the "nerds"....
Impiedicati, cu lunch-boxurile deschise, cu sireturile atarnand, cu ochii pe geam, tacuti si visatori...s-au asezat la masa....in liniste....
Au mancat frumos, inafara de 2 baieiti care se mai conversau si mai spuneau o gluma , restul: o fetita era cu spatele la masa, si se juca in par, alta statea cu nasul in cutia de mancare si nu avea curaj sa inceapa...sau nu stia de unde sa inceapa, un baietel incerca sa isi manance un jello, care era gol de mult, alta fetita privea pe geam ....
I-am spus lui Radu...ca David se potriveste la fix in clasa aia...daca ar fi fost in oricare alta clasa, cred ca l-ar fi ocolit toti!!!!
Radu tot spera, ca dupa gogosile cu glazura si m&m's o sa isi revina... dupa atata zahar...dar a ramas cu speranta, ca la fel de ametiti si nerd's au ramas!!!! !!!
De asta invatatoarea lor e numai un zambet (fata de restul care sunt mai incordate) si ne lauda copiii politicosi din clasa!!!!!!
He really fits in there!!! :)) Chiar mi-au fost dragi....cu ciocolata pe fata si pe haine, cu sireturile desfacute, cu tricourile cu carioci, si parul ciufulit!!!!!!! Clasa lui David!!!!

Saturday, September 25, 2010

Thursday, September 23, 2010

Prietenii lunii (2)

....dar baietelul nici nu a clipit...era in continuare absorbit de imaginile din cutie....
Luna a incercat din nou, de data asta cu putin mai mult curaj: "hei...sunt aici, vreau sa ne jucam, sa fim prieteni"....dar nu a primit decat tacere si ignoranta inapoi. A incercat de multe ori, chiar mult dupa ce baietelul s-a dus in pat, a pus capul pe perna si a adormit....Luna statea la geam, si continua sa spere ca va fi auzita si isi va putea face un prieten...nu trebuia sa fie greu, nu-i asa???
Dar, incet, incet, noaptea se apropia de sfarsit si Luna trebuia sa ii faca loc Soarelui ...cu tristete, dar plina de speranta, a coborat din cer sa se odihneasca pentru urmatoarea noapte.
A doua seara, Soarele nici nu apucase sa coboare de tot, cand Luna nerabdatoare s-a ivit pe cer, cautand cu privirea iscoditoare un alt copil care ii putea fi prieten. Nu vroia sa iroseasca nici un minut, si curand a zarit prin alt geam un alt baietel...de data asta, un baietel cu pielea bronzata, cu un zambet larg si cu o energie care i-a sugerat Lunii ca nu va adormi prea curand, uitand-o la geam.
Luna s-a decis sa il priveasca o vreme, sa incerce sa il cunoasca mai bine, ca sa stie cum sa intre in vorba. Ea a privit cum mama baietelului a intrat in camera, l-a sarutat pe frunte, a stins lumina si i-a urat "vise placute"...."Vaaaaiiii", se gandi Luna, "a uitat sa ii citeasca o mica istorioara....dar asta va fi datoria mea...voi veni aici in fiecare seara, si ii voi putea povesti tot ce vad eu noapte de noapte pe pamant si printre prietenii mei de pe cer"!
Incantata de planul ei, a inceput sa bata incetisor in geam, sa incerce sa ii atraga atentia baietelului....Si, imediat ochii baietelului s-au indreptat spre geam....Luna a simtit o emotie puternica si s-a inrosit un pic. "Buna seara...sunt aici sa fim prieteni, o sa vin seara de seara sa iti povestesc cate in luna si in stele"....
Baietelul a privit-o un moment, apoi a aprins lumina si a inceput sa sara in pat fara sa ii raspunda. Luna i-a spus ca nu poate sa inceapa povestea, trebuie sa fie atent...sa asculte....dar copilul nu a ascultat...a continuat sa sara, pana cand, de data asta, tatal a intrat in camera, a ridicat un pic vocea, l-a pus in pat si a stins din nou lumina. Luna era incantata, si ar fi vrut sa ii multumeasca tatalui....si se pregatea sa isi deschida tolba cu amintiri si istorisiri....cand...si-a dat seama ca baietelul dormea deja cu spatele la ea....
"Poate e prea mic, pentru povesti cu personaje stelare"....s-a gandit ea....cu speranta ca a doua seara va gasi un alt copilas, un pic mai mare , capabil sa inteleaga lumea in care traia ea, Luna.

Friday, July 23, 2010

Prietenii Lunii

A fost odata ca niciodata, intr-o noapte linistita, mult prea linistita, o Luna plictisita....
Si atunci, Luna s-a gandit ca are nevoie de un prieten. Ce fel de prieten sa isi faca??? Poate o stea?? Hm...nu....sunt prea departe...Dar cum ar fi sa se imprieteneasca cu Soarele?? Nici asa nu ar fi bine...nu s-ar vedea niciodata!!! Poate cu un copac??? Nu....este prea tacut si serios....
Atunci cu un om!!! Da!!! Da!!! Ce idee buna!!! Cate ar avea de povestit cu un om! Ii vegheaza noaptea dormind, ii priveste pe geam in casele lor atunci cand perdeaua ii permite, ii urmareste si le lumineaza drumul in plimbarile nocturne, se bucura la fiecare vers in care se vorbeste de ea!!! Dar...chiar si mai bine ar fi sa se imprieteneasca cu un copil!!! Cu un copil nu te plictisesti nicoidata, mereu sunt in miscare, mereu au ceva de povestit, au o imaginatie extraordinara, le place sa viseze si cel mai important sunt foarte prietenosi si sinceri....
Zis si facut....singurul lucru care este de facut ar fi sa isi gaseasca cel mai bun prieten....Si Luna, cu ochii ei iscoditori, a inceput sa caute pe la geamuri inca de la prima perdea de seara un copil care ii va putea fi cel mai bun prieten!!!! A incercat mai multe case...pana cand l-a zarit: un baietel cret, rotofei, imbracat cu niste pijamale galbene cu un burete de mare desenate pe ele (Sponge Bob)....Baietelul era atras de un dreptunghi colorat la care se uita, in interiorul caruia se derulau niste imagini.....avea un bec aprins in camera si prin crapatura perdelei abia puteai zari inauntru. Acum trebuie sa intelegeti ca pentru Luna era prima data cand vorbea cu un om....si....ca toata lumea...era si ea timida....Dar...isi dorea atat de mult un prieten, incat si-a luat stralucirea in dinti si a inceput cu o voce tremuratoare si inceata: "baietel....sunt aici la geamul tau, vrei sa vorbesti cu mine??"....
(va urma)

Thursday, July 1, 2010

Mai pe indelete....

Ar trebui sa explic mai bine...de ce am ajuns la concluzia asta...pentru ca multi cred ca sunt nedreapta si nu am altceva mai bun de facut...
Asa a crezut si Radu la inceput...dar, chiar si lui, i se pare ca David este stangaci in ceea ce priveste socializarea....si ca ar trebui sa il ajutam cumva....
In primul rand vreau sa spun ca David este un copil extraordinar, si mereu a fost (ca doar e al meu, nu??)
Dar....acum cand privesc in urma, si imi dau seama ce ar fi trebuit sa ma puna in tema ar fi: de la un an a inceput sa ii placa sa invarta roti (de la masinute, de la carucior...de la ce prindea) si le putea invarti pe perioade lungi de timp, apoi la nici 2 ani stia muuulte marci de masini si literele, dupa 2 ani a inceput obsesia cu trenurile...numai de ele vorbea...cu mare pasiune:
De la 3 ani a inceput sa mearga la montessori...unde a lucrat foarte mult pe fine motor skills si unde eu eram mereu cu gura pe invatatoare ca mi se pare ca David e "blocat" pe anumite activitati. Dar....sistemul montessori este un sistem foarte permisiv, unde orice comportament este acceptat si tratat ca atare, unde copilul este lasat sa isi aleaga aria de lucru si timpul dedicat acestuia si educatoarea mereu mi-a spus ca David este acolo unde trebuie sa fie (si lucra foarte mult in partea de motricitate: transfer de apa, de nisip, constructii de cuburi...dar si multa matematica, geometrie).
Eu am luat-o ca pe o personalitate puternica, dar acum ma gandesc ca poate a fost numai faptul ca el nu poate "accepta" alte reguli...si nu m-am gandit ca atunci cand (la montessori inca fiind) educatoarea imi spunea ca David conduce mai toate jocurile (sau nu se joaca), si mai impinge copiii (fiind singura forma de agresiune) cand acestia nu ii fac pe plac (si se intampla destul de rar)...sau plange pur si simplu....Am trecut cu vederea "asa e personalitatea lui", si e "inca mic" si nu m-am gandit ca ar fi ceva in neregula...
Altceva ce imi vine in minte...David nu are porniri de dragalasenii cu noi, parintii....toate pornesc de la noi, si el se supune...dar nu ne imbratiseaza din proprie initiativa sau ne pupa....
Si nu imi amintesc vreodata cand am fost bolnavi (chiar de curand am avut operatia la mana, unde mi-a observat atele si cicatricea) sa ne compatimeasca sau sa intrebe daca "doare" sau sa se intereseze daca "a trecut" cum am observat la alti copii....

Acum...cu socializarea...
David e social...ii place sa vorbeasca cu adultii (atunci cand este solicitat) DAR numai pe teme de interes ale lui...si nu am observat ca NU:
1. intreaba interlocutorul cum il cheama
2. se intereseaza de ce are interlocutorul de povestit
3. retine date personale despre interlocutor
4. observa cand acesta nu ii mai acorda atentie si ar fi cazul sa schimbe subiectul....
Si cu copiii ii place sa interactioneze...dar se intampla aceleasi lucruri....nu retine sau intreaba numele, daca se schimba subiectul cu ceva care nu e de interes pur si simplu nu mai este atent, trebuie sa domine o conversatie, nu observa cum arata interlocutorul, nu intreaba absolut nimic despre interlocutor (ce jocuri ii plac, in ce clasa e...chestii comune cum copiii de 7 ani se intreaba intre ei)...
Si acum ca un exemplu...
Prietena lui cea mai buna, Rebecca, trebuia sa vina la noi dupa ce nu s-au vazut 2 saptamani (sunt prieteni buni si se plac)...si ma intrebat 3 zile in sir...cand vine Rebecca (care ramanea peste noapte la noi)...
Si cand a venit Rebecca, m-a intrebat daca are voie sa ii arate ceva pe computer...si l-am lasat jumatate de ora...peste cateva ore, fiind asa liniste am intrat in camera, Rebecca se juca cu catelul si jucariile lui David, el era in continuare pe computer...nu il interesa ce face Rebecca...
Mereu trebuie sa vorbeasca el, si nu are rabdare sa o asculte, desi au mers la aceiasi gradinita timp de 3 ani , scoala la care Rebecca inca mai merge, nu intreaba niciodata de colegii lor...ce mai fac, cum mai sunt (ii mai aduc eu aminte sa intrebe...).
Cand i-am interzis sa se mai joace la computer cat are copii in vizita...am observat ca nu stie ce sa faca (desi are camera plina de jucarii si activitati pe care ar putea sa le faca)....Le-am pregatit eu ceva de pictat...si apoi am jucat cu totii jocuri, la care evident el trebuie sa castige si ne luptam inca cu asta. (Aici fac o paranteza....noi jucam de mult timp tot felul de jocuri cu el, tocmai ca sa il invatam sa piarda...si a fost tare greu...la inceput plangea isteric si refuza sa mai joace, apoi doar se supara si nu mai juca, acum e un pic mai bine...in sensul ca accepta ca pierde, dar nu mai joaca, si incearca sa triseze inventand reguli - asta mai mult cu copiii - ca sa castige....)
El trebuie sa decida ce joc se joaca cu Rebecca, si nu accepta regulile ei (desi eu ii intrerup jocul si ii spun ca trebuie sa faca cu randul in a alege activitatile), se supara daca Rebecca castiga si nu accepta....
Desi Rebecca e blanda si rabdatoare, si niciodata nu s-a bucurat cand a castigat ceva sa ii faca in ciuda....si e prietena lui buna...

Apoi cu Robert, cel mai bun prieten a lui cu care se vede mai tot timpul, care este mai mic (si este foooooarte sociabil) si cu care impartaseste aceiasi pasiune "nintendo"....
David atata timp care are jocul in mana, poti sa torni ceara pe el...nu isi da seama, si nici nu il inchide niciodata din proprie initiativa....nu se plictiseste de el nici dupa 8 ore (l-am lasat 8 ore sa vedem daca il pune jos...si nu l-a pus).. Robert, se joaca o perioada si apoi trece la jucarii sau alte activitati....
Singurul subiect pe care il abordeaza este despre nintendo...si inca nu se organizeaza sa joace alte jocuri impreuna....

Alt lucru ar fi mancarea....
David e foarte atent cu ceea ce mananca si accepta destul de putine feluri de mancare...nu ii plac in primul rand branzeturile...sau iaurturile...(si de la 1 an la 3 ani a refuzat laptele...isi facea scarba), nu mananca chestii care sunt moi (salata de icre, sau budinici, humus sau orice e facut pasta), nu incearca gusturi noi....spune din start ca nu ii plac...


Si cateva cu liniutza:
A vorbit precoce (cam 1 an si jumatate), foarte bine. Pana la varsta de7 ani limbajul nu s-a plafonat. Dimpotriva, foloseste un numar enorm de cuvinte, in fraze elaborate, coerente, gandite, dar totusi uneori nu par a avea subiect

- Prima jucarie cu care chiar s-a jucat: o masinuta careia a inceput sa-i invarta rotile. Ore in sir. Apoi a fost caruciorul lui. Imi cerea sa-l intorc invers si-i rotea rotile. Mult. Dar a inceput obsesia pentru stiinte, carti, harti.

- Lipsa indemanarii, a motricitatii fine.

- nu si-a manifestat niciodata ingrijorarea cu privire la absenta indelungata a cuiva. (cand pleaca Radu nu intreaba unde este, cand vine sau ca ar vrea sa il sune)

- nu poarta discutii despre viata de zi cu zi.

- nu a avut niciodata curiozitatea sa deschida vre-un sertar de prin casa, sa traga un obiect, sa exploreze ceva. Umbla strict cu ceea ce este al lui.


- o tema continua pentru el insusi, ca i se poate intampla ceva (desi nu i s-a intamplat niciodata nimic serios).


-simtul dreptatii


Tuesday, June 29, 2010

Sa fie Aspeger???

Am citit azi ceva ce m-a socat....
Simptomele unui copil cu Aspeger....
M-a socat pentru ca il regasesc pe David in multe dintre ele....in prea multe poate....
Ce inseamna un copil cu aspeger:
  • Not pick up on social cues and may lack inborn social skills, such as being able to read others' body language, start or maintain a conversation, and take turns talking.
  • Dislike any changes in routines.
  • Appear to lack empathy.
  • Have a formal style of speaking that is advanced for his or her age. For example, the child may use the word "beckon" instead of "call" or the word "return" instead of "come back."
    • Avoid eye contact or stare at others.
    • Have unusual facial expressions or postures.
    • Be preoccupied with only one or few interests, which he or she may be very knowledgeable about. Many children with Asperger's syndrome are overly interested in parts of a whole or in unusual activities, such as designing houses, drawing highly detailed scenes, or studying astronomy. They may show an unusual interest in certain topics such as snakes, names of stars, or dinosaurs.2
    • Talk a lot, usually about a favorite subject. One-sided conversations are common. Internal thoughts are often verbalized.
    • Have delayed motor development. Your child may be late in learning to use a fork or spoon, ride a bike, or catch a ball. He or she may have an awkward walk. Handwriting is often poor.
    • Have heightened sensitivity and become overstimulated by loud noises, lights, or strong tastes or textures.
Cum e David:
-nu ii plac zgomotele puternice, are multe mancaruri care nu ii plac
-dupa 3 ani de montessori inca e neindemanatic....
-e anxios
-poarta conversatii obsesive despre un singur subiect cu copiii de aceiasi varsta, si nu il intereseaza alte conversatii
-si el nu accepta sa ii repeti ceva pe motiv ca stie deja
-este impulsiv
-avem pb cu contacul vizual
-nu saluta cand avem musafiri
-are pb sa isi aduca aminte numele copiiilor cu care se imprieteneste (desi retine multe alte amanunte despre ei)
-nu intelege de ce alti copii nu accepta jocurile propuse de el, si refuza sa se joace dupa alte reguli
-are pb cu exprimarea sentimentelor....




Si probabil ca ar mai fii....ufff.....
Pe de alta parte:
-are prieteni si le cauta compania...(dar...se intampla, ca dupa ce isi doreste sa ii invite la el acasa, el sa fie ocupat cu activitati care il intereseaza pe el...si copiii cu altceva....)
-stie sa glumeasca.....
-poate sa intretina o conversatie cu adulti, mai ales cand e ghidat spre o anume tema....

Deja....pe masura ce citesc...mi se pare ca gasesc din ce in ce mai multe similaritati....



Saturday, June 26, 2010

Jos...jos....

Am sapat prin arhive si am gasit cateva filmulete cu David cand era mic...
Uitasem cat de dulce era!!!!

video

Wednesday, June 23, 2010

Cum am scrantit-o azi:)

Zilele astea le petrec in laboratorul de hematologie...
Si am facut o treaba foarte buna in 2 saptamani de cand imi tocesc coatele pe minunatele Sys5000, in ciuda faptului ca mentorul si profesorul meu este un indian misogin, batran, care sufera de multe boli, urzus si care vorbeste atat de incet incat nici cu aparat auditiv nu as putea sa il aud...
Hm...si de cateva zile, sunt calare pe Sys-ul drag, si ma descurc singura cu sute de pacienti pe zi...
Din fericire, pana azi nu am avut onoarea sa fac nici o greseala...si nici nu imi doresc, pentru ca domnul Sayed este foarte critic si abia asteapta sa ma prinda la colt...ocazie pe care nu vreau sa i-o ofer, si cu ajutorul celorlalti colegi care imi explica cu multa rabdare si intelepciune pasii pe care ii urmez, nu am cum sa dau gres!!!!
Fara falsa modestie, sunt la nivelul in care eu invat mai repede de la altii si apoi imi indrum profesorul, care e mai incet si nu accepta si alte metode, motiv pentru care se blocheaza destul de des, si pierde timp pretios cand ai un pacient in sala de operatie sau care are nevoie de un transplant....
Asa ca....am primit repede responsabilitatea cea mare...si anume sa rezult singura si fara supraveghere pacientii care au nevoie de hemoleucograma (cred ca este traducerea lui complet blood count in romana:D)
Si...dupa mica/marea indroducere....ca sa apuc si sa ma laud un pic...urmeaza povestea de azi...
AM DAT-O IN BARA!!!!!
Cu 10 minute inainte sa imi termin programul mai aveam de rezolvat un singur pacient, un nou nascut de 14 ore....dar....nu era nevoie decat de hemoglobina....si bebelusii ii rulam in Sys intr-un program special, iar hemoglobina doar, intr-un alt program...este o adevarata aventura sa programezi ditamai SYS-ul ....
Si...il programez, cu ochii pe ceas....(acasa ma astepta o mica sueta cu prietenele)...il rulez....trimit rezultatul doctorului care se ocupa de pacient....si.....
Mi se pare ca am sarit o etapa...
Stau si ma gandesc....
Ma intorc si ma uit la Sys....
Am simtit ca imi cad ochii pe ciment si se rostogolesc de cateva ori!!!!!
Ecranul rece si albastru al Sys-ului...imi arata un pacient de 57 de ani....si nu bebelusul meu de 14 zile pe care tocmai il rezultasem!!!!!!
Am UITAT sa schimb numele pacientului...si am trimis rezultatele unui bebelus altcuiva....BANG...BANG....BANG.....!!!!
Am rezultat repede din nou bebelusul...si am trimis analizele maternitatii...
Si acum am ramas sa rezolv cu domnul de 57 de ani, pe care l-am facut din nou tanar....DAR CUM????

Friday, June 18, 2010

Intre 2 (mai multe) lumi....

Nu stiu daca asa sunt eu...ca fire...sau cam asa simte toata lumea...dar....
Daca ar fi sa aleg intre a fi stay-at-home-mom sau femeie cu cariera..as fi mereu intre 2 punti...nu as putea sa fac nici una nici alta la standardul pe care as vrea sa il ating...
Eu ma vad ambitioasa, si chiar sunt....imi urmaresc cu zel telurile...dar....in fiecare zi....apare o noua idee, un nou tel, o noua lumina la capatul tunelului la care vreau sa ajung....si ma pierd in mijlocul unei intersectii nestiind exact pe care drum vreau sa apuc....
Si uite asa....am ajuns la 31 de ani....nu am nici cariera...nici macar o profesie specifica, nu sunt nici mama care as putea fi....
Nu am stiut niciodata cu exactitate spre ce sunt genetic inzestrata sa ma intrept, sau mai bine spus am avut intotdeauna fooooarte multe drumuri pe care am vrut sa o apuc si posibilitatea sa incep multe care mi s-au parut interesante la un moment dat sau altul...Si am facut multe specializari la cele mai opuse "materii" ca sa spun asa....
Am facut agricultura, am facut contabilitate, am facut secretariat, am facut aviatie, am facut invatamant, am facut montessori, am facut pre-legal si acum ma indrept spre medical :)....(si am spus ca am doar 31 de ani???...ma gandesc oare la 41 de ani, unde o sa fiu???) si sunt si mama...undeva intre "multitudinea" de carieri incepute si abandonate....
Nu stiu de ce ....nu pot sa ma opresc undeva si sa am sentimentul de "ASTA E!!!".....
Acum fac medical...si deja ma gandesc la cercetare :) (tot in domeniul medical macar)
Vreau mai mult, vreau altceva...
Ma simt la fel si in relatia cu copilul meu....imi propun activitati....si apoi imi vin alte idei, si le uit pe primele...si apoi alte planuri...si ajung sa nu fac nici una....Si regret...si imi propun altele...si apoi imi vin alte idei...si tot asa...Si vreau din tot sufletul ca tot timpul meu sa fie dedicat lui....
M-am maturizat mult cot la cot cu el....acum, cand ma uit in urma....imi dau seama cat de nepregatita eram emotional sa fiu mama atunci cand s-a intamplat...imi doream din tot sufletul...dar....nu stiam nimic despre maternitate....
Am facut muuulte greseli, pe care le regret si imi e greu sa imi aduc aminte, am facut si mult mai multe lucruri de care sunt mandra, am avut noroc si de David, care efectiv m-a ajutat si m-a indrumat in noua mea meserie definitiva de mama....
A avut rabdare cu noi...si nu s-a suparat niciodata cand nu am stiut cum sa ii fim parinti....
Si cred ca si acum continua sa o faca...
Uneori...mi se pare ca de fapt el ne educa pe noi...el este cel care stie de ce are nevoie si cum sa ne faca sa intelegem....cum sa ne faca sa il manevram...
Am fost mama un an jumate, si timpul a trecut prea repede...a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea....am stiut doar David, am vorbit doar David, am respirat doar David....
Am reusit sa fiu cum as fi vrut?? Cum ar fi meritat David??? NU!!!! Nici pe departe....acum....la 31 de ani (versus 23) as face lucrurile muuult altfel....

Tuesday, June 15, 2010

Sunday, June 6, 2010

Continuare....

Mi-am luat cartea...si am inceput sa citesc, gandindu-ma ca o sa am de asteptat...
In cateva minute s-a deschis un pic usa, doar cat sa se strecoare un cap, si zambetul dr. Grinchnick, care isi cere scuze ca sa o intarzie un pic din cauza de pauza de masa...Am zambit inapoi si le-am spus ca nu e nici o problema...am timp...si oricum eram cu o ora devreme...
Ii puteam auzi pe hol cum glumesc...ma gandeam ca m-as putea obisnui sa vin aici...si nu pare asa rau...
Nu am apucat sa imi termin gandul ca intra de data asta doctorul intreg in camera, la fel de zambaret si vesel. Se prezinta, ma saluta...ma intreba care e scopul vizitei...
Ii explic cap-a-coada, si il intreb daca are rezultatul de la patologia laboratorului lor...Imi spune ca da...si mi-l citeste...
Nu este cancer.....
??????????????
Nu???? Pai si atunci???...ce facem cu celelalte 2 opinii????
Mi-a povestit ca melanoma, este un cancer inca foarte putin inteles, greu de diagnosticat, nu exista inca tratament, si nici un test specific pentru a-l putea determina cu siguranta...
Dar, el, din experienta lui, nu crede ca este melanoma, ci un precancer, care se manifesta agresiv, asemanator melanomei, si care poate fi usor confundat....
In mod normal, in cazuri cand doctorii nu sunt siguri de diagnostic, prefera sa trateze ca pe un cancer, pentru ca, fiind un cancer atat de agresiv, mai ales la pacientii tineri, impotriva caruia nu exista tratament, se alege calea asta, pentru a fi siguri ca nu ajunge sa se intinda, si daca totusi se va intinde, va fi cat mai tarziu....
Dar...el....si patologul care mi-a revizuit cazul, sunt destul de siguri, bazandu-se pe experienta lor de atatia ani cu cazuri exclusiv de melanoma, ca nu este cazul sa ma ingrijorez inca...si nici nu este cazul de interferon....
Mi-a propus operatia, pe care eu am acceptat sa o fac pe loc cu anestezie locala...apoi controlul de rutina din 3 in 3 luni, apoi 6 in 6 luni, o alimentatie sanatoasa....si sa tin razele UV cat mai departe de piele...
Am avut un soc....adica....am sperat sa fie bine...dar niciodata chiar atat de bine!!!!!
Nu imi venea sa cred....ca.....pot pleca de aici cancer-free....
Dr. Grinchnik chiar glumea ca sunt primul pacient vindecat in 4 ore:) de melanoma!!!!
Un doctor extraordinar, plin de voie buna si optimist, o raza de speranta pentru pacientii lui, un om foarte rabdator si plin de raspunsuri la orice intrebare marunta, amuzant, foarte informat....
Dupa operatia care a durat cam o ora, timp in care cu greu incercam sa nu ma misc, zguduita de rasul la glumele dr, si laudele de sine privitoare la "cusatura", am terminat povestea cu cancerul cu o simpla cicatrice de 4 cm pe mana, cateva programari la acest minunat dr (care a facut o exceptie pt mine, avand in vedere ca toti pacientii lui sunt cu melanoma ) si o mare usurare ca sunt in continuare ok, si pana cand, daca vreodata, se va dezvolta acest urat cancer, pot sa dorm linistita si sa previn cu putin efort!!!
M-a asigurat ca daca nu ar fi fost sigur, nu mi-ar fi spus ca nu e cancer, si m-ar fi tratat la fel ca ceilalti 2 oncologi pe care i-am vazut inainte....

Saturday, May 29, 2010

Intorsatura....



Din ciclul numai mie mi se poate intampla....


Saptamana asta am ajuns la dr. Grichnik, doctorul faimos de care povesteam ca sunt norocoasa ca am reusit sa obtin o programare....


Si se pare ca....DA....sunt norocoasa....


Sa incep cu povestirea de la inceput...


Deci....aveam prima programare cu chirurgul oncolog marti la ora 3.00pm, urma sa discutam detaliile operatiei, sa programam tratamentul precursor, si analizele de rigoare...abia in 2 sapt dupa aceea reusisem sa obtin programarea si cu dr. Grichnik, cel care avea sa imi supervizeze cazul si sa ia deciziile majore....


Luni seara ma suna secretara de la Sylvester Cancer Clinic (unde aveam toate programarile), ca s-a ivit un loc liber cu dr. Grichnik a doua zi la ora 1.3opm...daca pot sa ajung....(m-am gandit automat ca poate a murit vre-un pacient si e ziua mea norocoasa)....Clar ca am acceptat....pe loc....


Si, asa, marti la ora 12.00 am era pe holurile clinicii de cancer, asteptand cu nerabdare intrevederea si sperand la o explicatie clara a ceea ce se intampla cu celulele mele....


Langa mine...batrani....cu maini tremurande, cu batice pe cap, impingand la mergatoare...dar....nu am vazut tristete....am vazut culoare, am vazut lumina, am vazut speranta...


Chiar si eu, cel mai tanar pacient de acolo (dr. Grichnik nu preia decat cazuri de melanoma) cu aceiasi conditie simteam ca e inca un hop peste care trebuie sa trec...si nimic mai mult...


Nu am asteptat mult deloc, desi eram cu mai mult de o ora mai devreme...asistentul doctorului m-a chemat in cabinet, mi-a cerut istoria, mi-a luat tensiunea, m-a cantarit...Totul pare in regula...Apoi m-a intrebat de ce am venit...I-am spus ca am fost diagnosticata cu melanoma Stage II si m-a privit ingaduitor in timp ce trecea in fisa medicala "stage II cancer, melanoma"... Apoi a inceput sa imi povesteasca ca azi e o zi nebuna, au tot felul de alarme care sunt verificate, sa nu ma sperii daca le aud sunand, ca trebuie sa poarte o veste portocalie, si de asta arata ca omul de serviciu...dar de fapt e asistent medical...Am inceput sa rad....


Mi-a dat o pijama si mi-a spus sa o pun, pentru ca doctorul va trebui sa verifice totul pe piele si are nevoie de "acces la tot"....



Mi-am pus pijamaua...si am asteptat.....imi luasem o carte cu mine...in caz ca voi petrece mult timp acolo..."Kite Runner"..


Friday, May 21, 2010

Asteptare


Sunt in asteptare....
Astept....ma gandesc....uneori frumos...uneori mai putin frumos...
Vestea buna este ca am gasit cel mai bun doctor in deciziile caruia pot avea incredere ....din fericire (oare?:D)...am reusit sa fiu destul de interesanta incat sa accepte sa ma ia ca pacient!!!!
Vestea mai putin buna, este ca, cu cat citesc mai multe despre cancerul meu...cu atat stiu mai putine, si este cu atat mai complicat....
Sunt constienta de riscuri, si inca nu stiu cat de mari sunt ele....
S-ar putea totul sa fie doar varful icebergului...sau s-ar putea sa fie doar ceea ce este....
E foarte grea asteptarea....sunt grele gandurile care ma inconjoara....

Saturday, May 15, 2010

Intrevederea cu dermatologul de serviciu


Dermatologul meu este in concediu de maternitate....nu a apucat sa imi dea vestea ea...a lasat cazul meu, unui alt dermatolog...responsabil cu vestea, sfaturile si recomandarile cu ce e de facut!!!
Am vorbit cu ea miercuri la telefon, mi-a spus pe scurt ce e de facut si a cerut sa ma vada vineri pentru mai multe detalii!!! Clinica la care lucreaza este una dintre cele mai bune din US...deci sunt linistita...si astept cu nerabdare ziua de vineri cand voi stii mai multe, si pe ce drum sa merg...

Vineri, sunt acolo cu jumatate de ora mai devreme, ma simt pe jumatate vindecata :)....si astept...si astept....

Si vine doctorul....pot sa spun ca am simtit din prima clipa ca nu imi place de ea....si ca voi pleca e aici asa cum am venit!!! Nu mi-a spus nimic nou...m-a intrebat daca EU am cautat ceva despre tipul asta de cancer...Imi spune ca e level IV....mie mi se inmoaie picioarele....intreb daca este stage IV....ea spune ca e level IV....dar nimic in plus....eu confuza....ea nu spune nimic!!!!

O intreb de ce a durat atat sa primesc rezultatele...imi spune ca pt ca dr meu a plecat in concediu, cazul a fost preluat de ea...si cum ea are multe cazuri....a stat la "coada"...M-am enervat....adica, nu le iei in functia "gravitati???"....cica nu a stiut rezultatul...pana nu a ajuns la dosarul meu!!! E posibil????!!!!!

O intreb mai multe...imi raspunde evaziv...in timp ce googaleste :O !!!!! Imi spune ca dimensiunea melanomului este de cel putin 0.95mm...eu o intreb ce inseamna asta...ea imi spune ca daca e intre 0.01 si 0.70 am sanse de supravietuire de 95%....Eu o intreb...ce sanse am la 0.95mm??? (desi nu ma interesa asta neaparat...dar daca am vazut-o atat de nepregatita!!!)...ea evita raspunsul (pentru ca nu stia cred!!!)....O intreb ce inseamna "cel putin"....iar ma evita...si o vad ca se ridica sa plece....Imi spune ca ea nu a mai avut decat un singur caz de melanom pe care l-a preluat un oncolog de la clinica lor...dar ca la ei in clinica nu sunt specialisti de cancer de piele....!!! Si ca imi recomanda o alta clinica...!!!!! Si pleaca....

Eu raman la fel de nedumerita....cum am venit...poate chiar mai mult!!!!

Vine asistenta....si imi da niste creme...."astea sunt cremele pe care le-a prescris dr pentru dvs"...eu intreb..."ce creme???? nu mi-a spus nimic de nici o creme...!!!"....atunci isi da seama asistenta ca a gresit camera si pacientul!!!!!

Apare iar cu un nr de telefon de la o alta clinica...sa sun acolo...sa imi fac o programare la oncolog....ok...spun "la cine?? cum il cheama??? pe cine sa cer???"....ea habar nu are "oricine"....o intreb "dr mai vine...nu am terminat de discutat"....ea "nu stiu...ma duc sa vad"...vine inapoi....imi spune ca a intrat la un alt pacient...daca vreau sa astept....Ma ridic nervoasa....plec, nu inainte sa cer fisa mea, cu rezultatul de la patologie!!!

Ce de imbecili!!!!!

Cum pot sa plec....fara nici o alta programare?? Fara lamuriri??? Fara nimic?????

Si vorbesc de Cleveland Clinic...una dintre cele mai bune din US....dar din pacate....nu au specialisti in ceea ce am eu nevoie....cancer de piele....si inca unul agresiv!!!!! :O.....!!!!

Si acum....dupa ce am studiat rezultatul patologului cu profesorii mei....stiu ca nu e de glumit....e un atypical cancer....arata ca un tip de cancer, dar se manifesta ca altul....stiu ca s-a intins pe toata biopsia si nu da semne de slabiciune la marginile interioare...si ca cu cat mai repede il scot...cu atat mai bine!!!!! Dar inca...nu am nici un nume concret de oncolog nici programare...si e sambata!!!!! Trebuie sa astept pana luni....UFFFFFF......!!!!!

Friday, May 14, 2010

Incurajari


Si cum nu ma pot abtine sa nu fac putin haz de necaz....
Ieri a fost ultima zi de curs...Incepem de luni, practica in spital....!!!!
Si am avut party, muzica, discursuri, pregatiri inainte de practica....

Eu, intr-un colt cu decanul nostru, si profesoara mea de suflet, dr. S, (cu mine in poza) care stie prin ce trec, si ma ajuta foarte mult, discutam ultimile amanunte despre intalnirea de azi cu oncologul, ce intrebari sa pun, la ce sa ma astept, intorsaturile pe care le poate lua boala asta....
Si noi serioase intr-un colt, in timp ce toata lumea danseaza, mananca si se simte bine, am atras atentia altei profesoare, ms B, care, ingrijorata de seriozitatea fetelor noastre ni se alatura...
M-a intrebat ce e cu mine, si, dupa ce am facut povestea scurta si m-a imbratisat...a inceput incurajearea...care a sunat cam asa: (tradusa de mine:))
-Uite...eu sunt un caz de succes!!! Acum 7 ani, am fost diagnosticata cu acelasti tip de cancer, si mi s-a spus de catre prietenul meu, doctor, caruia i-am cerut adevarul, fara menajamente, ca mai am intre 3 luni si 6 luni....Apoi am venit in US (ea e originala din Guatamala). Am facut operatie, am facut tratament...si mi-a fost bine o perioada...apoi am avut recadere....de data asta mi-a afectat uterul si ovarele...le-am scos, am facut tratament, am fost din nou cancer-free. Si acum 4 ani, din nou recadere....de data asta s-a intins la ficat....am facut din nou operatie....apoi tratament, si de atunci sunt iar cancer-free!!!! Vezi???? Mi s-au dat 3 luni, si dupa 7 ani inca sunt aici, sa va chinui pe voi!!!! Curaj!!!!!! Nu se moare din asta asa usor!!!

Eu, ca eu....nu ma puteam vedea in oglinda, sa imi dau seama in ce masura imi iesisera ochii din orbite, dar o puteam vedea pe dr. S, alba si cu dintii stransi, probabil gandind ca si mine "nu mai tace odata?????"
Ma gandesc cum pot sa ma simt mai bine??? Ce inseamna succes??? Ca traieste? Ca a scapat si a pierdut doar niste ovare si o bucata de ficat??:)
Eu mai mult de o bucata de piele de suprafata nu vreau sa dau:))!!!! Sa vezi la mine poveste de succes!!!! :)


Thursday, May 13, 2010

A venit si in ograda mea....

Deci....cum trebuie sa reactionezi cand esti diagnosticat cu cancer la 30 de ani???
Este un cancer de genul celor : ori la bal ori la spital!!!! Adica daca il prinzi rapid cand inca nu a apucat sa isi faca de cap, ai sanse sa uiti cativa ani buni de el....
Daca isi face de cap mai mult...atunci nu mai e in regula....si trebuie sa lupti cu toate fortele...
Inca nu stiu daca merg la bal sau spital!!!
Ma gandesc daca e real sau probabil visez...ma gandesc la cat de serios este, cum ar trebui sa reactionez, daca trebuie sa imi fie frica, daca este ceva care nu ar trebui sa ma umbreasca in nici un fel....daca....daca....
Nu am fost niciodata bolnava....am avut un sistem imunitar de invidat dintotdeauna, nu am fost in spital decat o singura data cand am nascut.....
Ma gandeam ca abia dupa 40 de ani voi incepe cu vizitele mai dese pe la doctori....si ca vor incepe durerile de oase, mai o raceala, mai un reumatism....d-ale batranetii....
Dar....am luat-o pe alt drum...un drum periculos...plin de necunoscute.....de surprize....
Ce se va intampla???
Nu stiu....
Imi e teama??
Un pic.....

Wednesday, May 12, 2010

The big fight

Si cum credeam ca toate se intampla altora...numai mie nu....mi s-a intamplat si mie!!!!!!
Azi am aflat.....ca totul s-a schimbat....Ca trebuie sa devin puternica si sa lupt cu asta....
Urmeaza clasicul scenariu: operatie, oncolog, CAT scan, X-ray.....
Inca parca visez.....

Saturday, May 1, 2010

Incredere

Ma gandesc de multe ori ce inseamna incredere??? In cine ai cea mai multa incredere?? In tine?? In cel de langa tine?? In cea mai buna prietena??? In copilul tau????
Care este definitia increderii???
Asa spune DEXu: 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini.

Seaca explicatie....cand de fapt increderea sta la baza oricarei relatii...relatia copil/parinti, prietenie, sot/sotie, mama/fiu, tata/fiica si asa mai departe....
Si cu toate astea....nu te poti baza/bizui/conta/lasa/sprijini pe nimeni!!! Cum ai putea??? Nimic nu e vesnic...nimic nu este destul de puternic sa te poate sustine...Si chiar daca te sustine pentru o perioada, nimic nu va tine destul de mult sa te poti bizui o viata intreaga (exceptand cazul in care este o viata tareee scurta :P)
Eu nu cred ca sunt in stare sa am incredere in mine...si poate de aici porneste faptul ca imi e greu sa cred ca poti avea vreodata incredere in cineva fara sfarsit????
Imi e teama sa fiu o persoana de incredere, imi e teama sa fiu sprijinul cuiva, sa se lase cineva pe mine....ma gandesc cu groaza ca cineva ar putea depinde doar de mine!!!!!!
Incerc cat pot....dar.....daca.....
In primul rand...uit repede, sunt influentabila, sunt superficiala, imi place sa fiu libera, sa nu depind de nimeni, sa nu ma controleze nimeni, sa nu raspund in fata nimanui....Uffff.....grea fire de trait langa mai sunt!!!!!
Este egoism??? Probabil....Este constient??? Putin probabil....
Imi doresc sa pot fi un stalp de sustinere pentru cineva....imi doresc sa pot infrunta cu putere coroziunea valurilor si sa ies doar cu cateva zgarieturi....dar la fel de puternica si dreapta....la fel de baza ca dintotdeauna....
Dar daca cad?? Daca ma indoi?? Daca la randul meu, am nevoie de un alt stalp de sustinere care la randul lui va fi batut de valuri si va ceda la fel ca mine??? Care este rostul???
Sa imi educ copilul sa fie independent?? Sau sa il las cu un loc liber in care sa caute increderea cuiva????
Sa ofer incredere?? Sa caut incredere??
Inca nu am avut de infruntat valuri....doar fluxuri...refluxuri....dar ma gandesc cu groaza, ca ele vor veni...sunt pregatita??? Sunt destul de puternica sa le infrunt???
Si daca oare ele au trecut pe langa mine si eu nu le-am simtit??? Daca de fapt fluxurile si refluxurile sunt niste tzunami care nu ma clintesc???
Sunt in stare sa stau dreapta?? Sa sustin??? Sa sprijin???

Sunday, April 18, 2010

Ploaie

Vremea din Florida s-a schimbat....
Anul trecut pe vremea asta....in primul rand aveam deja o recolta de rosii, eram cu limba scoasa de caldura si faceam de mult timp baie in piscina!!!
Anul asta, afara e suportabil, rosiile mele mai au cam 3 saptamana pana pot spera sa le culeg, apa din piscina este rece....si....ploua...ploua...ploua!!!!!!
A plouat atat de mult zilele astea incat ma uit mereu pe numerele de la masini sa ma asigur ca mai sunt inca in Florida...
Soare??? Nu stiu unde se ascunde!!!!

Tuesday, April 6, 2010

Un drum lung

Imi plac drumurile lungi...imi place sa simt volanul in mana si vacanta in gand...Imi place sa conduc, imi place sa privesc pe geam, imi place sa imi imaginez cum traiesc oamenii care locuiesc in casa pe langa care tocmai ce am trecut si mi-au sarit in ochi zambilele din fata, imi place sa imi imaginez unde se duc cei 2 copilasi pe langa care tocmai ce am trecut....
Dar...urasc sa conduc pe autostrada...
Totul fuge atat de repede, drumul e monoton, soarele ma molesteste, monotonia ma adoarme....

Saturday, March 20, 2010

2 luni de chin


Eu imi iubesc bunicii la nebunie...Imi ador bunica cu tot sufletul si fiinta!!! Nu imi imaginez viata fara ea, Dumnezeu sa o tina sanatoasa ani buni de acum incolo!!!!
Este idealul meu de om...de o bunatate care nu are limite, blandete si omenie cum greu poti sa mai intalnesti...
O iubesc la nebunie....
Eh...si acum....vine randul meu sa ii ofer acelasi prilej lui David sa intemeieze o relatie asemanatoare alei mele cu bunicii lui...
Dar...cum poti sa te gandesti ca supravietuiesti 2 luni fara copilul tau????
Este mare, 7 ani jumate...dar este inca puiul meu...si ma doare sufletul ca trebuie, pentru prima data in viata (mai mult de 2-3 zile) sa ma despart de el....
Ce sa fac?? Ce sa simt??? Cum sa ma pregatesc????

Thursday, March 11, 2010

Povesti de groaza cu soacre:D

So...toata povestea incepe, cu stiti voi...avem nevoie de bunici, sa aiba grija de copil, sa nu piarda vremea prin aftercare, sa fie ingrijit, distrat si iubit de bunici...Ai mei nu pot, ca sunt prinsi intr-un proces de mostenire care dureaza pana in nov, si cum soacra-mea nu a fost niciodata pe la noi...ne-am gandit la ea...Dupa rugaminti fierbinti, si argumente cu caru...s-a lasat convinsa sa vina...Initial a spus ca ea nu vine, ca nu poate, ca nu poate sta mai mult de 2-3 saptamani, ca ea nu se acomodeaza, ca nu se suie in avion, ca nu...ca nu...(si nu are decat 61 de ani)...Asa ca mai mult obligata decat de voie buna, vrea sa vina...Io...entuziasmata ca vine, sincera sa fiu, ma gandeam ca va fi mai bine decat cu mama, ca e mai glumeatza, tine la petreceri, gateste mult mai bine si e mai putin "profesoara" decat mama mea cu David...plus ca e foooooarte infigareatza, si eram sigura ca o sa se descurce la volan, si cu engleza...Eh...si uite asa...bucurosi...o astept cu bucate pt diabetici (ea are un diabet tip 2, care de fapt cand a fost vb la noi acasa sa manance de regim, s-a vindecat complet...cica a fost pe fond de stres, si nu il mai are acum ca urmare poate sa pape orice).Pana cand si-a revenit cu fusu orar a fost ok...apoi...a inceput cu plangeri:ca e prea cald (cand a fost frig - adica 10-15C nu ii placea ca era prea frig, si a "racit" de cateva ori, de am trecut-o pe antibiotic)ca se plictiseste acasa, i-am luat din prima sapt webcam, si era numai pe net, chiar si cand David era acasa, ea nici la birou nu putea lasa copilul, ca era la calculatorca nu are cu cine sa vorbeasca, eu am incercat pe cat am putut sa stam la povestit dupa scoala, sa o scot undeva in fiecare zi, chiar daca macar la targetca nu are posturi romanesti, tot de prin 1st week, Radu a instalat pe tv-ul mare, slingbox-ul nostru cu toate posturile din Ro...ca are palpitatii, asta poate chiar aveaca nu poate sa iasa din casa, asta in conditiile in care noi stam la casa, avem piscina, umbrela (nu o mai avem ca a stricat-o) stam la 5 min de parc, si drumul pana acolo e verde si umbrosca nu are unde sa se plimbe...am spus mai susAsa ca, dupa 3 sapt deja vroia acasa, ca ea nu mai poate, ca ii e dor de toata lumea de acasa, ca a stat destul, ca Radu i-a promis ca daca nu se acomodeaza ii dam "voie" sa plece acasa...Noi, fraieri...am spus ca avem nevoie de ajutoru ei neaparat...si ca nu mai e mult si trece timpul (in total avea bilet pt 4 luni si 2 sapt).Ne-a spus ca ii ajung 3 sapt pe an sa ne vada si sa ii treaca doru de noi, chiar si de nepot...ca ea a venit sa isi faca datoria, ca datoria ei s-a terminat...si ca ii riscam sanatatea...Noi am insistat sa ramana...ca...bla...bla...incercam sa ii facem sederea mai placuta...etc...Si a hotarat sa mai ramana...Dar...aveam discutii in fiecare zi, ca se plictiseste, ca nu are ce face (si Doamne, cate mai erau de facut prin casa)...Casa era cu fundu in sus, mancare nu ne-a facut decat orez, fripturi la kil (ca stia ca eu nu mananc) si piureuri, copilului nu i-a facut nici un program, nu il ducea pe nicaieri, desi i-am dat masina pe mana, si de plimbat cu masina se plimba, dar la inot nu il ducea...ca era prea cald afara, teme nu facea cu el, ca cica copilul o facea proasta, (cica auzea copilul in casa vorbindu-se despre ea) si ca ea nu stie engleza si nu il poate ajuta...copilul meu vb si citeste romaneste, si culegerii de matematica in romana am o sacosa...., pachet la scoala nu ii facea decat daca insistam eu (ca e mai buna mancarea de la scoala) deci aproape deloc, si copilul manca la ora 12 la scoala, si apoi ea ii dadea la 2 din nou de mancare si se minuna ca copilul asta nu mananca nimic...apoi ii mai dadea pe la 4 si tot asa...si daca copilul nu mananca, ii dadea numai carne...ca aia mananca copilul, si de ce sa il chinuim sa ii dam si ceva legume????In fine...gica contra...Eu...nu am carait...am zis ca trebuie sa fiu draguta, am inteles-o ca se plictiseste si ca ii e greu...am inghitit...mai ma plangeam eu Mirelei...dar mai mult sa fac haz de necaz...Pe ea...am plimbat-o, am scos-o la restaurante, la biserica, am dus-o in excursii pe aici prin Florida...etc...(prieteni nu si-a facut aici de nici unii sa se viziteze, sau se se sune macar, caci se vedea la scoala la david cu 2 seturi de bunici romani care veneau sa isi recupereze copiii, dar nu i-a placut de ei, si apoi mai era soacra unei prietene...de care iar nu i-a placut ca era prea tacuta...) Eh...Mirela stie ca eu nu i-am spus nimic...mai mult Mirela se lua de ea si comenta la adresa meniurilor...hahaha!!!!!Ne-am despartit cu lacrimi in ochi (eu de fericire, ea...nu stiu) Dupa ce stiti povestea cu zapada in Romania...Asa...PArtea 2Ajunsa acasa...trebuia sa ii dea un pachet mamei mele...Acasa, zapada, mama racita (o dureau rinichi)...ii spune ca nu poate sa ajunga prea curand...sa ii treaca putin si apoi se incumeta sa ajunga la soacra..Si mama nerabdatoare sa ia pachetu, ii spune ca desi inca o mai dor rinichii se incumeta (afara zapada si ninsoare) sa fuga repede cu masina sa ia pacchetu...si ca ajunge in 20 de min...Soacra cica o asteapta...(ea sta la casa)...Ajunge mama, suna la poarta...nimic, insista...nimic, suna pe fix acasa, nimic, suna pe mobil, nimic, striga...incepe cainele sa latre, dar nici o miscare, clacsoneaza...nimic...insista vreo 20-30 de min (de' doar primea pachet de la nepot)Si da sa plece...cand vine soacra soacrei (stau in aceiasi curte, dar in casa diferite)...care saraca nu prea aude...ca ce e cu galagia de la poarta...si ii spune mamei ca soacra e acasa, se duce sa o aduca...Apare soacra-mea dupa inca 15 min, senina...ca avea un radio si nu a auzit (deci, soacra mea aude prin pereti...auzea tot ce vb la telefon, si absolut tot ce misca prin casa)...Mama nervoasa si iritata, ii spune ca nu crede ca chiar nu a auzit, ca a facut ceva galagie (ca o paranteza, eu imi cunosc mama, care e tare diplomata, si nu jicneste...doar ironizeaza cand e nervoasa)...la care soacra-mea ii spune ca ea nu a invitat-o la ea acasa in vizita, ca daca vrea pachetu sa faca bine sa astepte, si fara sa o invite macar in curte, iese in strada si ii arunca pachetu langa masina...si pleaca...si tranteste poarta dupa ea...Mama socata...ia pachetu...se duce acasa...incearca sa inteleaga ceva din asta...ma acuza pe mine ca i-am facut ceva soacrei...ca m-am purtat urat cu ea...ca i-am spus eu ceva urat... ca am nemultumit-o cu ceva...Nu am reusit sa o conving de contrar...si am lasat-o pagubasa...Intre timp...mama...care nu a avut niciodata nimic cu ea...asteapta scuze...Si apare un mail de la ea...pe care imi e jena sa il pun aici...desi ar trebui...In care spune ca noi suntem niste proaste (eu cu mama) si niste tzatze, si ca ea e o doamna si nu a vrut sa faca scandal in poarta, si ca o innebuneste mama pe ea cu un pachet de cafea de la mine, ca ce nu poate astepta??? Ca ea vine dintr-o familie de oameni culti, si cu greu s-au chinuit sa ne accepte neamu nostru in familia lor, ca ei sunt asa de buni ca accepta pe toata lumea, si ca au trecut pana acum cu vederea marlaniile noastre, si ca eu sunt o inculta ca nu stiu nici macar sa fac o inmultire sa le pun una sub alta...etc....si ca nu mai vrea sa lase loc nici de buna ziua cu familia noastra (si aici a mentionat si alte rude care cica o barfesc...si care l-au sunat apoi pe Radu disperati - mama facuse public mailul printre ei - ca Doamne Fereste, ei nu barfesc pe nimeni, si mai ales pe soacra mea...cu care nu se vad deloc...ultima data la ziua copilului acu 4 ani)A ramas mama tablou...(eu ce sa spun...m-am simtit un pic razbunata ca si-a dat arama pe fata si ca mama m-a crezut in sfarsit si a spus ca o ignora complet si ca nu ii raspunde deloc la provocare)Eh...familia mea de inculti sunt ai mei (nu ca ma laud, dar ca cultura generala): mama profa de romana la gimnaziu (in invatamant de 42 de ani) si tata cu fac de fizica nucleara la magurele, phd in fizica nucleara la marie curie in franta (de acu 30 de ani), a lucrat in cercetare si apoi cu ceva functii inalte prin centrala din cernavoda...Nu stiu cu ce sunt mai culti cei din familia ei (poate ea cu colegiu de chimie, sau bunica invatatoare?? - care btw. e o superfemeie si o iubesc cu tot sufletul si sunt sigura ca nu stie nimic din toate astea)Eh...am ignorat-o si eu de atunci...si nu mai comunic deloc cu ea...nu i-am spus nimic...nici de bine, nici de rau...Si incepe sa imi trimita pe messenger tot felul de epitete...si uite asa...sunt bulliedApoi ma suna ca vrea sa vb cu David (despre care spunea inainte sa plece...ca o injura...ca nimeni nu a injurat-o niciodata asa cum o injura David......si pe cuvant ca copilul meu nu injura...si nu stie nici o injuratura...mai ales in romaneste...decat daca o aude la ea....)Deci cam asta a fost experienta mea cu soacra...Minunata nu???Am ramas cam socata...sincer...nu ma asteptam sa reactioneze asa, sa se comporte asa...sa fie atat de rau....Desi...la cate am avut de patimit...inca de cand a aflat ca sunt insarcinata si i-a spus lui Radu ca ea se pune de-a curmezisu' si ca eu sunt nebuna si nu am auzit de avort????