Friday, July 23, 2010

Prietenii Lunii

A fost odata ca niciodata, intr-o noapte linistita, mult prea linistita, o Luna plictisita....
Si atunci, Luna s-a gandit ca are nevoie de un prieten. Ce fel de prieten sa isi faca??? Poate o stea?? Hm...nu....sunt prea departe...Dar cum ar fi sa se imprieteneasca cu Soarele?? Nici asa nu ar fi bine...nu s-ar vedea niciodata!!! Poate cu un copac??? Nu....este prea tacut si serios....
Atunci cu un om!!! Da!!! Da!!! Ce idee buna!!! Cate ar avea de povestit cu un om! Ii vegheaza noaptea dormind, ii priveste pe geam in casele lor atunci cand perdeaua ii permite, ii urmareste si le lumineaza drumul in plimbarile nocturne, se bucura la fiecare vers in care se vorbeste de ea!!! Dar...chiar si mai bine ar fi sa se imprieteneasca cu un copil!!! Cu un copil nu te plictisesti nicoidata, mereu sunt in miscare, mereu au ceva de povestit, au o imaginatie extraordinara, le place sa viseze si cel mai important sunt foarte prietenosi si sinceri....
Zis si facut....singurul lucru care este de facut ar fi sa isi gaseasca cel mai bun prieten....Si Luna, cu ochii ei iscoditori, a inceput sa caute pe la geamuri inca de la prima perdea de seara un copil care ii va putea fi cel mai bun prieten!!!! A incercat mai multe case...pana cand l-a zarit: un baietel cret, rotofei, imbracat cu niste pijamale galbene cu un burete de mare desenate pe ele (Sponge Bob)....Baietelul era atras de un dreptunghi colorat la care se uita, in interiorul caruia se derulau niste imagini.....avea un bec aprins in camera si prin crapatura perdelei abia puteai zari inauntru. Acum trebuie sa intelegeti ca pentru Luna era prima data cand vorbea cu un om....si....ca toata lumea...era si ea timida....Dar...isi dorea atat de mult un prieten, incat si-a luat stralucirea in dinti si a inceput cu o voce tremuratoare si inceata: "baietel....sunt aici la geamul tau, vrei sa vorbesti cu mine??"....
(va urma)

Thursday, July 1, 2010

Mai pe indelete....

Ar trebui sa explic mai bine...de ce am ajuns la concluzia asta...pentru ca multi cred ca sunt nedreapta si nu am altceva mai bun de facut...
Asa a crezut si Radu la inceput...dar, chiar si lui, i se pare ca David este stangaci in ceea ce priveste socializarea....si ca ar trebui sa il ajutam cumva....
In primul rand vreau sa spun ca David este un copil extraordinar, si mereu a fost (ca doar e al meu, nu??)
Dar....acum cand privesc in urma, si imi dau seama ce ar fi trebuit sa ma puna in tema ar fi: de la un an a inceput sa ii placa sa invarta roti (de la masinute, de la carucior...de la ce prindea) si le putea invarti pe perioade lungi de timp, apoi la nici 2 ani stia muuulte marci de masini si literele, dupa 2 ani a inceput obsesia cu trenurile...numai de ele vorbea...cu mare pasiune:
De la 3 ani a inceput sa mearga la montessori...unde a lucrat foarte mult pe fine motor skills si unde eu eram mereu cu gura pe invatatoare ca mi se pare ca David e "blocat" pe anumite activitati. Dar....sistemul montessori este un sistem foarte permisiv, unde orice comportament este acceptat si tratat ca atare, unde copilul este lasat sa isi aleaga aria de lucru si timpul dedicat acestuia si educatoarea mereu mi-a spus ca David este acolo unde trebuie sa fie (si lucra foarte mult in partea de motricitate: transfer de apa, de nisip, constructii de cuburi...dar si multa matematica, geometrie).
Eu am luat-o ca pe o personalitate puternica, dar acum ma gandesc ca poate a fost numai faptul ca el nu poate "accepta" alte reguli...si nu m-am gandit ca atunci cand (la montessori inca fiind) educatoarea imi spunea ca David conduce mai toate jocurile (sau nu se joaca), si mai impinge copiii (fiind singura forma de agresiune) cand acestia nu ii fac pe plac (si se intampla destul de rar)...sau plange pur si simplu....Am trecut cu vederea "asa e personalitatea lui", si e "inca mic" si nu m-am gandit ca ar fi ceva in neregula...
Altceva ce imi vine in minte...David nu are porniri de dragalasenii cu noi, parintii....toate pornesc de la noi, si el se supune...dar nu ne imbratiseaza din proprie initiativa sau ne pupa....
Si nu imi amintesc vreodata cand am fost bolnavi (chiar de curand am avut operatia la mana, unde mi-a observat atele si cicatricea) sa ne compatimeasca sau sa intrebe daca "doare" sau sa se intereseze daca "a trecut" cum am observat la alti copii....

Acum...cu socializarea...
David e social...ii place sa vorbeasca cu adultii (atunci cand este solicitat) DAR numai pe teme de interes ale lui...si nu am observat ca NU:
1. intreaba interlocutorul cum il cheama
2. se intereseaza de ce are interlocutorul de povestit
3. retine date personale despre interlocutor
4. observa cand acesta nu ii mai acorda atentie si ar fi cazul sa schimbe subiectul....
Si cu copiii ii place sa interactioneze...dar se intampla aceleasi lucruri....nu retine sau intreaba numele, daca se schimba subiectul cu ceva care nu e de interes pur si simplu nu mai este atent, trebuie sa domine o conversatie, nu observa cum arata interlocutorul, nu intreaba absolut nimic despre interlocutor (ce jocuri ii plac, in ce clasa e...chestii comune cum copiii de 7 ani se intreaba intre ei)...
Si acum ca un exemplu...
Prietena lui cea mai buna, Rebecca, trebuia sa vina la noi dupa ce nu s-au vazut 2 saptamani (sunt prieteni buni si se plac)...si ma intrebat 3 zile in sir...cand vine Rebecca (care ramanea peste noapte la noi)...
Si cand a venit Rebecca, m-a intrebat daca are voie sa ii arate ceva pe computer...si l-am lasat jumatate de ora...peste cateva ore, fiind asa liniste am intrat in camera, Rebecca se juca cu catelul si jucariile lui David, el era in continuare pe computer...nu il interesa ce face Rebecca...
Mereu trebuie sa vorbeasca el, si nu are rabdare sa o asculte, desi au mers la aceiasi gradinita timp de 3 ani , scoala la care Rebecca inca mai merge, nu intreaba niciodata de colegii lor...ce mai fac, cum mai sunt (ii mai aduc eu aminte sa intrebe...).
Cand i-am interzis sa se mai joace la computer cat are copii in vizita...am observat ca nu stie ce sa faca (desi are camera plina de jucarii si activitati pe care ar putea sa le faca)....Le-am pregatit eu ceva de pictat...si apoi am jucat cu totii jocuri, la care evident el trebuie sa castige si ne luptam inca cu asta. (Aici fac o paranteza....noi jucam de mult timp tot felul de jocuri cu el, tocmai ca sa il invatam sa piarda...si a fost tare greu...la inceput plangea isteric si refuza sa mai joace, apoi doar se supara si nu mai juca, acum e un pic mai bine...in sensul ca accepta ca pierde, dar nu mai joaca, si incearca sa triseze inventand reguli - asta mai mult cu copiii - ca sa castige....)
El trebuie sa decida ce joc se joaca cu Rebecca, si nu accepta regulile ei (desi eu ii intrerup jocul si ii spun ca trebuie sa faca cu randul in a alege activitatile), se supara daca Rebecca castiga si nu accepta....
Desi Rebecca e blanda si rabdatoare, si niciodata nu s-a bucurat cand a castigat ceva sa ii faca in ciuda....si e prietena lui buna...

Apoi cu Robert, cel mai bun prieten a lui cu care se vede mai tot timpul, care este mai mic (si este foooooarte sociabil) si cu care impartaseste aceiasi pasiune "nintendo"....
David atata timp care are jocul in mana, poti sa torni ceara pe el...nu isi da seama, si nici nu il inchide niciodata din proprie initiativa....nu se plictiseste de el nici dupa 8 ore (l-am lasat 8 ore sa vedem daca il pune jos...si nu l-a pus).. Robert, se joaca o perioada si apoi trece la jucarii sau alte activitati....
Singurul subiect pe care il abordeaza este despre nintendo...si inca nu se organizeaza sa joace alte jocuri impreuna....

Alt lucru ar fi mancarea....
David e foarte atent cu ceea ce mananca si accepta destul de putine feluri de mancare...nu ii plac in primul rand branzeturile...sau iaurturile...(si de la 1 an la 3 ani a refuzat laptele...isi facea scarba), nu mananca chestii care sunt moi (salata de icre, sau budinici, humus sau orice e facut pasta), nu incearca gusturi noi....spune din start ca nu ii plac...


Si cateva cu liniutza:
A vorbit precoce (cam 1 an si jumatate), foarte bine. Pana la varsta de7 ani limbajul nu s-a plafonat. Dimpotriva, foloseste un numar enorm de cuvinte, in fraze elaborate, coerente, gandite, dar totusi uneori nu par a avea subiect

- Prima jucarie cu care chiar s-a jucat: o masinuta careia a inceput sa-i invarta rotile. Ore in sir. Apoi a fost caruciorul lui. Imi cerea sa-l intorc invers si-i rotea rotile. Mult. Dar a inceput obsesia pentru stiinte, carti, harti.

- Lipsa indemanarii, a motricitatii fine.

- nu si-a manifestat niciodata ingrijorarea cu privire la absenta indelungata a cuiva. (cand pleaca Radu nu intreaba unde este, cand vine sau ca ar vrea sa il sune)

- nu poarta discutii despre viata de zi cu zi.

- nu a avut niciodata curiozitatea sa deschida vre-un sertar de prin casa, sa traga un obiect, sa exploreze ceva. Umbla strict cu ceea ce este al lui.


- o tema continua pentru el insusi, ca i se poate intampla ceva (desi nu i s-a intamplat niciodata nimic serios).


-simtul dreptatii